Aparitii Publice

Planeta Radio - Izvoare de filosofie cu Constantin Aslam. Sâmbătă, 9 noiembrie 2013 - conf.univ.dr Viorel Cernica

Ediția din 9 nov. 2013. De la cultivarea tradiției la îndrăzneala ideilor. Filozofia românească azi.

Invitat: conf. univ. dr. Viorel Cernica 

viorel-cernica_medium
 
 

    În contextul împlinirii a 150 de ani de existență a Universității din București, Facultatea de filozofie a inițiat o serie de manifestări științifice, cu un pregnant caracter evaluativ, menite să răspundă la multiplele provocări legate de tensiunea dintre cultivarea tradiției interne de gândire – ce conferă în orice cultură reflexivă nucleul identității de sine – și o serie de investigațiile filosofice „avangardiste” care tind să „rușineze” sau chiar să suprime legătura cu trecutul.

    Tensiunea „trecut vs. prezent” s-a strecurat, pare-se, în chiar titlul simpozionului Hermeneutica ideii de filosofie românească, organizat între 8-9 noiembrie 2013 de către „Centrul de cercetare a Istoriei Ideilor filosofice” al Facultății de filozofie, manifestare științifică la care au participat nu doar universitari ori cercetători profesionalizați în domeniu, nume de notorietate în gândirea românească actuală, ci și un număr semnificativ de doctoranzi, masteranzi și chiar studenți pasionați de cercetarea fenomenului filosofic românesc.

    Ediția de astăzi a întâlnirii noastre, vă propune o dezbatere plecând de la acest veritabil dialog între generații filosofice, cu scopul de a întrezări un răspuns la întrebarea tuturor întrebărilor: încotro filosofia românească? Invitatul emisiunii este d-l conf. univ. dr. Viorel Cernica, organizatorul acestui simpozion, unul dintre cei mai buni cunoscători ai istoriei gândirii românești.

Istoria filosofiei sau istoria ideilor filosofice? Sensuri ale practicilor filosofice universitare actuale. 2 iunie 2012

conf.univ.dr Viorel Vizureanu

 

Invitat: conf. univ. dr. Viorel Vizureanu 
 
vivi
    Există multiple voci ce susţin că noi, oamenii de azi, cei care trăim în era informaticii şi a industriei culturi de masă, am avea nevoie de noi construcţii filosofice apte să răspundă la multiplele provocări ce-şi au originea în actualul stil de viaţă dominat de mobilitate, globalizare și schimbare frenetică. În acest context, cercetarea trecutului filosofic pare a fi mai degrabă pasiunea individuală a unor colecționari de idei, decât o activitate de investigare ce trebuie să pună și să rezolve probleme ”actuale”.
 
    Pe de altă parte, există și opinia contrară că de la Platon încoace filosofia nu a făcut nimic altceva decât să realizeze adnotări pe marginea celebrelor Dialoguri și că filosofii ”actuali” nu produc decât comentarii și exegeze pe idei deja descoperite și formulate, dar uitate de graba cu care oamenii vor să se îndepărteze de trecut pentru a ajunge…niciunde.
 
    Dar ce înseamnă ”actual„ și ”actualitate” în filozofie? Platon, Aristotel, Toma, Descartes, Hume, Kant…etc. sunt actuali or inactuali? Cum ar trebuie să gândim, corect și întemeiat, relațiile dintre filosofiile trecutului și cele ale prezentului în care condițiile în care, vorba lui Aureliu Augustin, nimeni nu știe precis, dacă este întrebat, ce este ”trecut” și ce este „prezent” în viața noastră?  Când vorbim de trecutul filosofic ce avem în vedere „istoria filosofiei” sau ”istoria ideilor filosofice”?
           
    Sunt întrebări la care vă invit să răspundem împreună cu d-l. conf. univ. dr. Viorel Vizureanu, prodecan al Facultății de Filozofie a Universității din București, Directorul Centrului de Cercetare în Istoria Ideilor Filosofice. 

Fii tu însuţi! Despre (re)sursele autenticitatii. 22 ian. 2011 - asist.univ.dr Cristian Iftode

Cristian Iftode

Invitatul ediţiei: Cristian Iftode, asist. univ. dr. Facultatea de filozofie, Universitatea din Bucureşti

 

Cristian Iftode
 
    Oare câţi dintre noi nu au sesizat că în practicarea cotidiană a vieţii, în foarte multe privinţe, suntem puşi în conflict cu ceilalţi semeni de-ai noştri şi chiar cu noi înşine ori de câte ori dorim să ne afirmăm şi să impunem celorlalţi felul nostru de a fi. Fireşte că în astfel de situaţii arta de a negocia are o greutate specifică majoră, întrucât doar ea, pare-se, poate produce acea stare de echilibru în care noi ne putem prezerva atât modul propriu de a fi, opiniile, credinţele şi preferinţele noastre, cât şi posibilitatea de a nu intra într-un conflict iremediabil cu cei din preajma noastră.
 
    Ei bine, acesta pare a fi contextul de viaţă ce i-au determinat pe unii filosofi să cerceteze autenticitatea, adică dorinţa fiecăruia dintre noi de a fi el însuşi şi de a-şi afirma invariabil personalitatea şi demnitatea sa de om în raport cu ceilalţi. De la Socrate şi până astăzi există un puternic filon de gândire interesat de îmbunătăţirea calităţii vieţii noastre, am putea spune de optimizare a relaţiei între vorbe şi fapte şi, pe această bază, de propuneri a unor scenarii imaginare de comportament prin care noi putem dobândi autenticitatea, adică împlinirea dorinţei de a fi noi înşine în orice împrejurare.
 
    Oare filosofia propune modele de autenticitate mai bune decât propriile noastre modele după care ne conducem zilnic? Filosofii sunt mai autentici decât noi, oamenii obişnuiţi? În fond, ce ştiu filosofii despre autenticitate şi noi nu ştim?
 
    Iată dragi prieteni ai emisiunii întrebările asupra cărora vă invit să medităm împreună, plecând de la apariţia recentă la Editura Paralela 45 a unei cărţi cu un puternic impact public. Lucrarea are un titlu sugestiv, Filosofia ca mod de viaţă. Sursele autenticităţii şi este semnată de Cristian Iftode, cadru didactic la Facultatea de filozofie a Universităţii din Bucureşti. Aceia dintre dvs. care urmăriţi constant emisiunea Izvoare de filozofie îşi aduc aminte, desigur, că am iniţiat în urmă cu ceva timp un dialog cu autorul pe marginea contribuţiei de cercetare pe care o aduce acest volum în universul de investigaţie a filosofiei ca mod de viaţă şi că am promis atunci că vom reveni asupra temei autenticităţii propunând o dezbatere liberă cu intervenţii radiofonice din partea dvs.
 
    Prin urmare, a sosit timpul pentru onorarea promisiunilor dedicând ediţia de astăzi a emisiunii dezbaterii libere a temei autenticităţii, respectiv a dorinţei noastre vii de a avea o viaţă împlinită, prin promovarea continuă a felului nostru de a fi. Aştept intervenţiile dvs. radiofonice la tel. 021/311.12.40; 021.319.05.05

http://izvoaredefilosofie.radiocultura.ro/search/label/Cristian%20Iftode 

Interferenţe. Iubirea de înţelepciune ca dialog între poezie, ştiinţă şi teologie.Ediţia din 5 martie - acad. Gheorghe Vlăduțescu

Invitat: acad. Gheorghe Vlăduţescu
 

Vladutescu

    Oare câţi dintre noi nu au remarcat faptul că toate domeniile creaţiei artistice şi intelectuale sunt traversate meteoric de o serie de mode similare celor care domină aspectele practice ale vieţii noastre cotidiene. Nici filosofia, considerată deseori domeniul gândirii pure şi diafane, nu scapă de efemerul modelor intelectuale. Desigur că spre deosebire de lumea artelor vizuale ori a designului vestimentar, pentru a trimite la două exemple peremptorii, modele în lumea creaţiei filosofice au o durată mai mare în timp şi dobândesc aparenţa unor mari şi definitive inovaţii conceptuale. Numai că prestigiul iniţial al acestor mode se estompează treptat, iar exuberanţa şi optimismul sunt înlocuite cu stări de dezolare şi scepticism.


    Într-o astfel de lume care anunţă zgomotos la fiecare două, trei decenii că, în sfârşit, filosofia şi-a deschis calea sigură către adevăr există, fără îndoială, insule de stabilitate, de calm conceptual, zone de reflecţie care asigură continuitatea nevăzută între generaţii şi generaţii de filosofii.


    În ciuda atâtor rupturi proclamate ca definitive, în ciuda „revoluţiilor” filosofice de tot felul, studiul gândirii antice, a operelor vechilor filosofi greci a traversat fără larmă secol de secol şi a asigurat o continuitate de reflecţie, semn că atunci când ne aflăm în impas vom găsi totdeauna o soluţie la vechii greci.
Înapoi la greci! Iată un îndemn rostit continuu, cu încăpăţânare, în amurgul atâtor mode filosofice. Dar ce înseamnă înapoi la greci? Care sunt beneficiile acestei întoarceri?


    Aceasta este dragi prieteni provocarea pe care o lansează ediţia din 5 martie a întâlnirii noastre pe calea undelor. Ce credeţi? În ce constă mesajul de actualitate pe care ni-l transmit şi astăzi vechii filosofi greci? Ca de obicei, vă invit la dialog şi dezbatere, la un schimb de opinii despre permanenta actualitate a gândiri filosofice greceşti, prin intermediul telefoanelor RRC.


    Ne vom bucura împreună de prezenţa în studio a d-lui acad. Gheorghe Vlăduţescu, unul dintre cei mai buni cunoscători ai filosofiei antice greceşti si gandirii medievale din cultura noastră actuală, autorul a peste 20 de cărţi dedicate unor teme de filosofie grecească şi medievală sau unor mai gânditori elini. Domnia sa este de asemenea şi autorul primei enciclopedii de filosofie grecească, de peste şase sute de pagini, o veritabilă premieră filosofică internaţională.


    Pretextul dezbaterii îl va constitui apariţia recentă la Editura Academiei Române a volumului Interferenţe, lucrarea ce argumentează că starea originară a filosofiei cuprinde în sine dialogul cu toate celelalte forme majore ale culturii: artă, ştiinţă, teologie.

Mari teme ale postmodernității filosofice. Societatea de consum – un concept ideologic? Ediția din 22 Iunie - mrd. Oana Șerban

Invitat: Oana Camelia Șerban 
 
DSCF1160 
    Datele privind creativitatea în filozofie au cunoscut în timpurile noastre, între atâtea altele, prin raportare la venerabila tradiție filosofică, schimbări semnificative în privința sexului și vârstei.
 
    În primul rând, filosofia nu mai este un domeniu rezervat în exclusivitate bărbaților. Nume de femei-filosof, precum Hannah Arendt, Elizabet Anscombe ori Simone de Beauvoir etc., au ilustrat ideea că producerea noului în filozofie nu se află într-o legătură necesară cu sexul masculin.
 
    În al doilea rând, creativitatea în filozofie nu mai este astăzi apanajul „experiențelor crepusculare” ce survin odată cu maturitatea deplină și care se împlinesc, nu-i așa, „apoteotic”, la vârsta „înțelepciunii”. Căci, echipele de cercetare în filozofie, oriunde în lume, se sprijină masiv pe munca de investigație a studenților și doctoranzilor, în vreme ce „directorii de proiecte”, profesori și, deseori, filosofi consacrați universitar și academic, „îndrumă” „conduc” și „controlează”.
 
    Ei bine, ediția din această săptămână a Izvoarelor de filozofie, ilustrează din plin schimbarea semnalată, întrucât în studio va fi prezentă d-na Oana Camelia Șerban, proaspăt absolventă de filozofie (promoția 2013), eseistă, scriitoare și jurnalistă. La doar douăzeci și doi de ani, invitata noastră a publicat trei volume de poezii, Camelii fără puls, Editura Omega, 2007, Silogismele Agape-ului, Editura Vega , 2008, Sofisme pentru Calliope- Scurt tratat despre monadele poeziei, Editura Lorilav 2010. Volumul de eseistică Așa a fost, se-ntâmplă-n viață, Editura EditGraph, 2012 și incitanta lucrare de investigații filosofice interdisciplinare, Moartea fericirii light: De la reforma etică spre metafora estetică, Editura Ars Docendi, București, 2012, argumentează ideea că, în ordinea creativității, forța imaginației concurează „experiența”.
 
    Subiectul dezbaterii propune o privire critică, din interiorul postmodernității filosofice, a contextului și idealurilor de viață nutrite de societatea de consum și sintetizate în irepresibilul îndemn: fiți fericiți!
 

De la local la planetar. Toposul globalizării în gândirea contemporană. Ediția din 16 martie - conf.univ.dr Viorel Vizureanu

Invitat: conf. univ. dr. Viorel Vizureanu 
 
vivi
 
    „Dacă nimeni nu încearcă să afle asta de la mine, știu; dacă însă eu aș vrea să explic noțiunea cuiva care mă întreabă nu știu”. Această celebră suspendare a judecății pe care Aureliu Augustin o făcea în legătură cu natura timpul, trebuie cu siguranța aplicată astăzi și în privința naturii spațiului. Sub impactul studiilor de geografie umană, psihologie ambientală și sociologie urbană, a studiilor culturale ori postcoloniale natura spațiul a devenit similară cu cea relevată de Augustin timpului: spațiul există cu adevărat în condiţiile în care tinde să… nu fie.
 
    În alte cuvinte, mai puțin paradoxale, pe măsură ce vorbim astăzi despre o pluralitate de spații – spațiul fizic, spațiul cultural, spațiul sacru, spațiul imaginar, spațiul social, spațiul urban, spațiul utopic etc. nu mai știm ce este…spațiul. Mai mult decât atât, studiile întreprinse asupra actualelor procese de globalizare ne obligă să atribuit spațiului „fluiditatea” timpului. S-a pierdut oare spațiul în…„spațiu”?
 
    Care este poziția filosofiei în această chestiune? Vă invit să-l interogăm împreună pe d-l conf. univ. dr. Viorel Vizureanu, Prodecan al Facultății de filozofie a Universității din București, care a inițiat în anii din urmă o serie de cercetări filosofice asupra naturii unității și diversității spațiului.
 

    Va astept ca de obicei interventiile radiofonice la telefoanele RRC. 

http://izvoaredefilosofie.radiocultura.ro/2013/03/editia-din-16-martie-de-la-local-la.html

O dublă întemeiere a filosofiei? Incursiuni exegetice în gândirea romană. Ediția din 9 Febr - acad. Gheorghe Vlăduțescu

   Invitat: acad. Gheorghe Vlăduțescu 

Vladutescu (1)
   
filosofia-roma-antica-183045
Există în cultura noastră reflexivă o serie de prejudecăți care se 
perpetuează de la generație de generație, după principiul că ceea ce e evident nu mai are nevoie de argumente ori demonstrații. Între aceste prejudecăți, trebuie să plasăm și convingerea, aproape unanimă, că în materie de filozofie romanii au aplicat același principiu de conduită intelectuala ca și în artă: i-au copiat și imitat, fără rețineri, pe marii gânditori greci. Cum să susții ideea de originalitate a filosofiei romane, când o personalitate de talia lui Cicero, referindu-se la marea gândire grecească, rostește cunoscutele cuvinte amare: „ne-au învins învinșii greci”!?
   
Ei bine, apariția recentă a lucrării profesorului și academicianului Gheorghe Vlăduțescu, Filosofia în Roma antică, repune în discuție, din chiar momentul ei inaugural, ideea de originalitate în filozofie. Cum trebuie să înțelegem repunerea, în contextul limbii latine, a marilor teme și dezbateri inițiate de gânditorii greci? Putem vorbi, pe cazul de față, de mimare filosofică ori de reflecție originală? Ar fi corect să acceptăm ideea unei duble întemeieri filosofice: una de expresie grecească și o alta de expresie latină? Până la urmă, în ce sens putem vorbi despre originalitate în filosofie? 
 

La aceste întrebări vă invit să facem un schimb de opinii în această săptămână.

http://izvoaredefilosofie.radiocultura.ro/2013/02/editia-din-9-febr-o-dubla-intemeiere.html

Ziua mondială a filosofiei. Priviri retrospective. Ediția din 15 Decembrie - asist.univ.dr Cristian Iftode

Invitat: lector univ. dr. Cristian Iftode 

 

Lansare BP

 
    Sărbătorirea în 15 noiembrie a Zilei mondiale a filosofiei a produs în acest an, dacă avem în vedere numărul și amploarea evenimentelor, o mai mare însuflețire decât în anii precedenți. În țările europene, dar și în SUA ori Canada, s-au organizat simpozioane, mese rotunde, comunicări și întâlniri între iubitorii de înțelepciune, profesioniști și amatori, animați de a transforma o sărbătoare laică și, în multe privințe, impersonală, într-un eveniment de conștiință și trăire interioară.
 
    Care ar putea fi motivele acestei însuflețiri? Oare faptul că Ziua mondială a filosofiei a coincis în 2012 cu sărbătorirea celor 300 de ani de la nașterea lui Jean Jacques Rousseau, filosoful drepturilor naturale ale omului și libertăților imprescriptibile, atât de dragi nouă? Faptul că UNESCO a propus ca temă de reflecție în acest an, problematica filosofică a schimbului între generații  și, deopotrivă, perfecționarea strategiilor de predare a filosofiei la copii, să constituie un alt motiv al animației semnalate? Am putea lua în calcul și faptul că s-au împlinit zece ani de când UNESCO a decis sărbătorirea unei Zile mondiale a filosofiei? În sfârșit, care sunt beneficiile publice ale cultivării unui domeniu considerat de mult ori elitist, din moment ce i se acordă, în calendarul atât de restrictiv al evenimentelor UNESCO,  o zi specială?
 
    L-am invitat să răspundă la acestea întrebări și, firește, la întrebările dumneavoastră, pe d-l lector univ. dr. Cristian Iftode, un reprezentant de marcă a noii generații de gânditori români și un cunoscător de profunzime a ambianței filosofice internaționale actuale.
 

http://izvoaredefilosofie.radiocultura.ro/2012/12/editia-din-15-dec-ziua-mondiala.html

Remodelări ale culturii filosofice românești după Marea Unire. Perspective interpretative actuale. 1 Decembrie 2012

conf.univ.dr Viorel Cernica

Invitat: conf. univ. dr. Viorel Cernica 

 

 viorel-cernica_medium
   În ciuda multiplelor tentative de înțelegere a impactul cultural produs de cel mai important eveniment politic din întreaga istorie a românilor, Marea Unire din 1 decembrie 1918, încă nu știm, nici astăzi pe deplin, ce schimbări valorice au reorientat creația filosofică autohtonă către sine și, deopotrivă, către marile experimente ale lumii culturale europene.
 
    Știm însă mai bine, paradoxal poate, care a fost contextul valorilor politice europene în anii ce au urmat imediat după sfârşitul Primului Război Mondial, perioadă ce a coincis cu reorganizarea întregii Europe în conformitate cu principiul naționalității. Mai știm, totodată, despre criza valorilor culturale și intelectuale ale acestei perioade, surprinsă de Mircea Elide în cuvinte sintetice: „mitul progresului infinit, credinţa în rolul decisiv al ştiinţei şi industriei, care trebuiau să instaleze pacea universală şi justiţia socială, primatul raţionalismului şi prestigiul agnosticismului – toate acestea se spulberaseră pe fronturile de luptă. Iraţionalismul, care făcuse posibil şi nutrise războiul, se făcea acum simţit şi în viaţa spirituală şi culturală occidentală… Criza în care intrase lumea occidentală îmi dovedea că ideologia generaţiei războiului nu mai era valabilă.” 
 
    Dar ce s-a întâmplat, după Marea Unire și în puținul răgaz istoric dintre cele Două Războaie Mondiale, în cultura filosofică românească? După episodul Marii Uniri s-au schimbat radical cadrele culturale și valorice ale actului reflexiv? Și daca răspundem afirmativ, în ce constau acele schimbări? S-a împlinit oare profeția aceluiași Mircea Eliade care spunea, cu privire la generația din care făcea parte, imediat după înfăptuirea Marii Uniri, că „spre deosebire de înnaintaşii noştri, care se născuseră şi trăiseră cu idealul reîntregirii neamului, noi nu mai aveam un ideal de-a gata făcut la îndemână. Eram liberi, disponibili pentru tot soiul de experienţe… Ele ni se impuneau printr-o fatalitate istorică. Eram prima generaţie românească necondiţionată în prealabil de un obiectiv istoric de realizat.”?  
 
    Acestea sunt întrebările la care vom răspunde în ediția din această săptămână a Izvoarelor de filozofie, pe care o dedicăm sărbătorii Zilei Naționale a României.

 

Suntem onorați de prezența în studio a d-lui conf. univ. dr. Viorel Cernica, unul dintre cei mai buni cunoscători ai istoriei filosofiei românești. 
Va așteptăm, ca de obicei, întrebările și comentariile la cunoscutele telefoane ale RRC.

 http://izvoaredefilosofie.radiocultura.ro/2012/11/editia-din-1-dec-2012-remodelari-ale.html

Destinul unei capodopere filosofice: „Metafizica” lui Aristotel. Ediția din 31 Martie - acad. Gheorghe Vlăduțescu

Invitat: acad. Gheorghe Vladutescu
 
ego 
    Aşa cum gândirea greacă veche a avut obsesia stabilirii unei liste definitive a celor şapte înţelepţii, tot astfel şi gândirea contemporană a încercat să inventarieze, într-o ordine canonică, numele celor mai mari filosofi ai tuturor timpurilor şi a lucrărilor care îndreptăţesc o astfel de alegere.

În ciuda variabilităţii preferinţelor ori a criteriile invocate pentru a stabili un clasament filosofic sau altul, numele lui Aristotel apare, o ştim cu toţii, invariabil. Faptul este, fireşte, explicabil pentru că, în fond, cultura reflexivă europeană continuă cele două linii fundamentale de gândire: „linia lui Platon” şi „linia lui Aristotel”.

    Dar cum se explică, în acest context al topurilor filosofice, preferinţa exclusivă pentru „Metafizica” şi nu pentru alte lucrări semnate de Aristotel, la fel de preţioase şi de bine cunoscute, cum ar fi „Organon”, „Politica” ori „Etica Nicomahică”?

    Cum se explică faptul că în toate culturile filosofice mature, „Metafizica” beneficiază de cele mai multe variante de traduceri şi că fiecare generaţie de filosofi se simte chemată să propună o nouă interpretare a acestei cărţi? Ce seducţie intelectuală ascunde textul „Metafizicii”, de vreme ce însuşi Kant se întreba dacă metafizica este posibilă ca ştiinţă? Cum înţelegem încrâncenarea unor filosofi de talia lui Wittgenstein, ce argumentează că drumul metafizicii este în filozofie o mare şi gravă rătăcire? În final, care este înţelesul actual al „Metafizicii”?

    Iată întrebările la care vă invit să facem un schimb de opinii, mai ales că de curând d-l academician Gheorghe Vlăduţescu, unul dintre cei mai buni cunoscători ai gândirii vechi greceşti din cultura noastră, ne propune după un efort de o viaţă cărturărească, o nouă variantă de traducere şi, implicit, de interpretare a „Metafizicii” lui Aristotel. 

 

http://izvoaredefilosofie.radiocultura.ro/2012/03/editia-din-31-martie-destinul-unei.html

Gândirea europeană în lecturi filosofice româneşti (XII). Ediția din 15 Octombrie - conf.univ.dr Viorel Cernica

Invitat: conf. univ. dr. Viorel Cernica
 
 
 Viorel Postare

  Difuzăm în această ediţie cea de-a douăsprezecea secvenţă sonoră – Perspective interculturale în practicile filosofice actuale – din serialului radiofonic ce argumentează şi ilustrează că paradigma filosofiei româneşti este interculturală.

    Încheiem, astfel, periplul filosofic întreprins în jurul spaţiului intelectual decupat de gândirea românească, cum am remarcat cu toţii, o variantă insolită a filosofiei europene.

  Dincolo de varietatea preocupărilor filosofice din ultimii douăzeci de ani, înregistrate la nivelul învăţământului universitar de specialitate ori în planul filosofiei social-politice şi publicisticii, evidente chiar dintr-o ochire, putem decela anumite dominante tematice şi metodologice?

   În ce măsură este prezentă tradiţia interculturală anterioară în actele actuale de filosofare? Gândirea românească s-a apropiat mai mult acum de resursele anglo-saxone de reflecţie, în defavoarea celor germane ori franceze, aşa cum sunt susţin chiar anumiţi profesionişti ai filosofiei?

    Ce noutăţii conceptuale s-au produs în aceşti douăzeci de ani de reflecţie liberă?

    Are gândirea românească actuală o voce distinctă în peisajul reflexiv al unei interculturalităţi generalizate?

   Acesta sunt principalele interogaţii la care vom răspunde în ultimul episod din serialul Gândirea europeană în lecturi filosofice româneşti.

Vă aştept opiniile cu privire la acest serial. Dacă doriţi putem face şi o dezbatere pe forumul emisiunii pe tema: Gândirea românească, încotro?


http://izvoaredefilosofie.radiocultura.ro/2011/10/editia-din-15-oct-gandirea-europeana-in.html

Share

Leave a Reply